
Legea pentru prosumatori introduce decontarea lunară a surplusului
O lege care modifică regulile pentru prosumatori urmează să fie promulgată după publicarea motivării deciziei Curții Constituționale. Actul prevede decontare lunară pentru surplusul de energie și noi opțiuni de compensare, în funcție de puterea instalației.
Proiectul de modificare a Legii energiei, care schimbă mai multe reguli pentru prosumatori, se află în etapa promulgării. Motivarea deciziei prin care Curtea Constituțională a respins sesizarea formulată de președintele Nicușor Dan a fost publicată în Monitorul Oficial, iar șeful statului are obligația de a promulga legea în termen de 10 zile.
Reguli noi pentru instalațiile de până la 200 kW
Pentru prosumatorii cu instalații de până la 27 kW, legea introduce decontarea lunară a energiei livrate în surplus în rețea, în locul termenului actual de 24 de luni. Aceștia vor putea compensa surplusul cu consumul din alte locuri de consum, indiferent de zona de distribuție, dacă au același furnizor.
În aceeași condiție, sumele rezultate din compensare vor putea fi folosite și la plata facturilor de gaze naturale.
Prosumatorii cu instalații între 27 și 200 kW vor beneficia, la rândul lor, de decontare lunară. Ei vor putea utiliza energia în surplus pentru compensarea consumului din alte locuri de consum, dacă acestea au același furnizor și același distribuitor.
Regularizare financiară pentru persoane juridice
Pentru persoanele juridice care dețin instalații cu puteri între 200 și 400 kW, legea introduce dreptul la regularizare financiară pentru energia livrată în rețea. Aceasta va fi remunerată la prețul mediu ponderat al Pieței pentru Ziua Următoare.
Curtea Constituțională a arătat că modificările sunt în concordanță cu cererea de reexaminare formulată anterior. În motivare, instanța a menționat situația prosumatorilor persoane fizice care nu primesc contravaloarea surplusului în termenul inițial de 24 de luni, deși au obligația de a plăti energia electrică și gazele naturale consumate la alte proprietăți proprii, la același furnizor.
Sursa: www.profit.ro